Vote for Animals
Angajament pentru Bunăstarea Animalelor

Fauna sălbatică

Despre angajament

Sprijin adoptarea unei liste pozitive a speciilor de animale de companie exotice pentru a determina ce animale exotice pot fi comercializate și crescute în UE.

În ultimii ani există un trend ascendent legat de creșterea animalelor exotice față de cele tradiționale, transformând UE într-un importator major de pești tropicali, reptile, pasări și mamifere. În ciuda acestui fapt majoritatea speciilor de animale exotice nu se pretează la viața în captivitate și este extrem de greu pentru proprietar să le ofere îngrijirea, hrana și adăpostul de care au nevoie. Speciile exotice pot reprezenta o amenințare la adresa biodiversității locale și pot avea un impact negativ asupra sănătății publice. O listă pozitivă la nivel european ar stabili ce specii pot fi comercializate și crescute ca animale de companie într-un mod clar și cuprinzător, astfel încât speciile care nu se regăsesc pe lista ar fi de fapt interzise.

Să adopt o interdicție la nivel european privind utilizarea animalelor sălbatice în circuri.

Circurile nu garantează condițiile sociale, de spațiu și de sănătate de bază pentru animalele sălbatice. Aceste animale sunt obligate să efectueze comportamente ne-naturale și instruirea include pedepse fizice care sunt stresante pentru ele. Sunt lipsite de spațiu, expuse maselor mari și gălăgioase de oameni, călătoresc frecvent, trăiesc în structuri sociale ne-naturale și sunt private de relații sociale normale. 24 de țări membre ale UE au adoptat limitări pentru utilizarea animalelor sălbatice în circuri. Este nevoie acum de o abordare coordonată la nivelul Statelor Membre pentru a opri definitiv această formă arhaică de divertisment.

Să promovez coexistența cu și managementul non-letal al speciilor sălbatice în UE.

În continentele dens populate, cum este Europa, speciile sălbatice sunt forțate să coexiste și să fie integrate în activitățile umane. Eforturile de a rezolva conflictele cu speciile sălbatice trebuie să înceapă prin identificarea cauzelor conflictelor și dezvoltarea unei culturi a coexistenței și co-adaptării cu oamenii. Abordarea conflictelor prin metode non-letale și reducerea atingerii aduse bunăstării acestora trebuie să fie promovate la nivel european.

Să sprijin adoptarea unei interdicții la nivel național privind fermele de blănuri și să mă opun inițiativelor prin care Uniunea Europeană ar susține industria blănurilor.

Majoritatea cetățenilor UE se opun creșterii animalelor pentru producția de blănuri, considerând că este inacceptabil, inutil și imoral să crești și să ucizi animale pentru producerea unui bun de lux pentru care exista alternative mai umane.
În contextul în care Statele Membre se îndreaptă spre interzicerea acestei industrii crude, Comisia Europeană a anunțat recent ca va înființa un al doilea Centru European de Referință care se va concentra și pe bunăstarea animalelor crescute pentru blană. Acest tip de inițiative legitimează o industrie crudă, sunt total ineficiente pentru bunăstarea animalelor și folosesc banii contribuabililor europeni pentru un lucru pe care majoritatea îl consideră inacceptabil.